Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației a împlinit 1 an de activitate

ARASECARASEC – Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației împlinește astăzi, 13 noiembrie 2013, 1 an de activitate. Fondată în 2012, ARASEC a apărut ca o inițiativă dedicată promovării standardelor de securitate și luptei împotriva criminalității informatice.

Scopul Asociației Române pentru Asigurarea Securității Informației este promovarea și susținerea activităților de securizare a informației în concordanță cu normele legale în vigoare, precum și crearea unei comunități în domeniu care să permită schimbul de cunoștințe între specialiști, mediul academic și corporatist din România.

În primul an de activitate, Asociația a derulat mai multe activități și proiecte, dintre care amintim

  • proiectul „Promovarea cercetării științifice în domeniul securității informației”, proiect prin care s-a editat revista științifică IJISC – International Journal of Information Security and Cybercrime, revistă cotată în baze de date recunoscute la nivel internațional, ce are ca scop analizarea securității informației, a sistemelor informatice și a comunicațiilor și identificarea noilor valențe ale fenomenului de criminalitate informatică;
  • proiectul „Studii privind implementarea măsurilor de siguranță în vederea asigurării securității informațiilor”, proiect prin care portalul www.securitatea-informatiilor.ro a fost reorganizat și promovat pentru oferirea unei baze de date actualizate atât specialiștilor din domeniul securității informațiilor cât celor pasionați și dornici de a-și îmbunătăți sau actualiza cunoștințele în domeniu;
  • proiectul „Protejarea sistemelor informatice împotriva fenomenului de criminalitate informatică” prin care a fost dezvoltat portalul www.criminalitatea-informatica.ro – o platformă de comunicare a informațiilor de interes major privind atacurile informatice de ultimă oră și mijloacele de protecție împotriva acestora pentru a oferi publicului larg metode cât mai eficiente de prevenire și combatere a fenomenului de criminalitate informatică;
  • proiectul „Implementarea tehnologiilor IT&C în sistemul educațional on-line”, un proiect ce urmărește dezvoltarea unei platforme e-learning pentru desfășurarea de programe speciale de pregătire/instruire și perfecționare a personalului cu atribuții în managementul informațiilor electronice (prelucrare, gestiune, securizare).

Dorim să le mulțumim tuturor colaboratorilor și susținătorilor noștri care ne-au ajutat în derularea programelor noastre educaționale.

Sursa foto: ARASEC
Sursa articolului: ARASEC

Etichete:

Site găzduit de RedHost.ro