CCF 2014 – Conferința internațională „Calitate și Siguranță în Funcționare”

CCF14În perioada 18-19 septembrie 2014 în stațiunea Sinaia se va desfășura Conferința Internaționala „Calitate și Siguranță în Funcționare” – CCF 2014. Conferința este organizată de către Asociația Societatea Română pentru Asigurarea Calității în cooperare cu mai multe organizații naționale și internaționale în domeniu și se va desfășura sub egida științifică a prestigiosului Institute of Electrical and Electronics Engineers – IEEE.

ARASEC – Asociația Română pentru Asigurarea Securității va fi reprezentată la această conferință de prof.dr.ing. Ioan BACIVAROV – președinte ARASEC în calitate de chairman al conferinței și lect.dr.ing. Ioan-Cosmin MIHAI – vicepreședinte ARASEC, în calitate de charmain al secțiunii „Fiabilitate, risc, securitate”.

Tematica orientativă a conferinței dorește să reflecte progresele, oportunitățile, dar și problemele și provocările în domeniul calității pentru societatea și economia romanească la acest debut de mileniu, în condițiile particulare ale crizei economice mondiale: cum poate contribui calitatea ca principal factor al competitivității – la ieșirea din criza, salvgardarea și rolul sistemelor de management dintr-o companie în condiții de criză etc.

Prin caracterul ei international și, în consecința, prin participarea unor specialiști cunoscuți în domeniu (în principal din țări ale Uniunii Europene), CCF 2014 poate constitui un veritabil benchmarking și ” moment al adevărului ” pentru organizațiile și specialiștii români: unde ne situam în raport cu celelalte țări ale Uniunii Europene – din punct de vedere al cercetărilor, educației, managementului și legislației în domeniul calității și a siguranței în funcționare și ce avem de făcut în aceasta direcție.

Agenda evenimentului o puteți descărca de aici: Program CCF2014.

Site-ul conferinței: www.srac.ro/evenimente/ccf-2014

Sursa foto: www.srac.ro
Sursa articolului: www.srac.ro

Etichete:
Site găzduit de RedHost.ro