ARASEC lansează cursul despre tehnici de investigare a atacurilor cibernetice

Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației (ARASEC), cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite în România, lansează cursul "Tehnici de investigare a atacurilor cibernetice", pe data de 10 noiembrie 2020, ora 17:00 (ora locală în București). Cursul este dezvoltat în cadrul proiectului "Îmbunătățirea capacității cibernetice a României pentru prevenirea și combaterea fenomenului criminalității cibernetice", finanțat parțial printr-un grant de la Departamentul de Stat al S.U.A. și promovat de Poliția Română, Institutul Națonal al Magistraturii și Academia de Poliție „Al. I. Cuza”.

Obiectivul cursului „Tehnici de investigare a atacurilor cibernetice” este de conștientizare a noilor atacuri cibernetice împotriva diferitelor tipuri de infrastructuri și de îmbunătățire a cunoștințelor personalului din forțele de ordine cu privire la răspunsul la incidente și minimizarea impactului acestora.

Cursul se va desfășura online prin platforma Microsoft Teams.
Acest curs se adresează personalului din forțele de ordine, sistemul judiciar și mediul academic.
Participanții la acest curs vor obține un Certificat de participare eliberat de Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației (ARASEC).

Pentru mai multe detalii accesați rezumatul și programa cursului.

Sursa foto: www.cyberlearning.ro
Sursa articolului: www.cyberlearning.ro


Site găzduit de RedHost.ro